Vânzare | Brașov și Zona Metropolitană

Vinzi la un preț argumentat, cu actele verificate înainte de antecontract

În fiecare săptămână primești un raport despre vânzare: vizionări, feedback, oferte. Deciziile rămân ale tale.

Programează evaluarea

Strângere de mână între agentul imobiliar și clientă, la finalizarea tranzacției

Biroul, în cifre

  • 337tranzacții de la deschiderea biroului
  • 61exclusivități active la 18 octombrie 2026
  • Bronze 2026nivel în rețeaua REMAX
  • 4,99 din 5din 1.306 recenzii Google

Sursa cifrelor: profilul biroului pe remax.ro (date REMAX România, actualizate la 18 octombrie 2026). Recenziile: profilul Google al biroului, preluate la 29 septembrie 2026.

Cum lucrăm

Vânzarea, în șapte pași

  1. Discuție și documente

    Vorbim la proprietate sau la distanță despre termenul tău și despre ce contează pentru tine. Apoi trecem prin acte: titlul de proprietate, extrasul de carte funciară, cadastrul, certificatul energetic.

    Ce primești la acest pas: lista actelor pentru situația ta și ce trebuie completat, dacă lipsește ceva.

  2. Evaluare pe date

    Pornim de la prețurile cerute în zonă (Indicele Imobiliare.ro), de la proprietăți comparabile și de la volumele de tranzacții ANCPI. Radarul Brașov

    Ce primești la acest pas: un interval de preț argumentat și scenariile lui: preț, timp, probabilitate.

  3. Contract cu onorariul scris

    Semnăm contractul de reprezentare. Onorariul, durata și serviciile incluse sunt scrise de la început.

    Ce primești la acest pas: contractul, cu tot ce include, înainte de orice promovare.

  4. Pregătire

    Fotografii profesionale, tur virtual, o descriere fără exagerări, certificatul energetic și actele puse în ordine.

    Ce primești la acest pas: anunțul și dosarul proprietății, gata înainte de primul cumpărător.

  5. Promovare în etape

    Întâi cumpărătorii activi din evidența biroului, apoi rețeaua REMAX, apoi portalurile imobiliare.

    Ce primești la acest pas: planul de promovare, cu ce se întâmplă în fiecare etapă și când.

  6. Vizionări și raport

    Cumpărătorii sunt filtrați înainte de vizionare: buget, finanțare, termen. Suntem prezenți la fiecare vizionare.

    Ce primești la acest pas: raportul săptămânal, pe WhatsApp sau email: vizionări, feedback, oferte.

  7. Negociere, antecontract, notar, predare

    Negociem pentru tine, verificăm cu notarul actele și sarcinile înainte de antecontract, coordonăm banca cumpărătorului și semnarea.

    Ce primești la acest pas: predarea cheilor cu proces-verbal și indexurile contoarelor.

Situații particulare

Când vânzarea cere mai multă atenție

Locuiești în străinătate

Locuiești în alt oraș sau în altă țară? Poți vinde fără să vii în Brașov: cineva împuternicit de tine semnează în numele tău, iar tu urmărești tot procesul de unde ești.

Procura
O procură specială, în formă autentică. Se face la un consulat al României sau la un notar din țara în care locuiești; în al doilea caz, după țară, actul are nevoie de apostilă și de traducere autorizată.
Verificarea procurii
Proiectul procurii îl trimitem întâi notarului din România care va autentifica actul, ca textul să acopere exact ce trebuie semnat și limitele mandatului.
Vizionări
Suntem prezenți la fiecare vizionare. Pentru tine pregătim tururi video și îți transmitem ce au întrebat cumpărătorii.
Raport săptămânal
Pe WhatsApp sau email: câte vizionări au fost, ce feedback am primit, ce oferte există.
Semnarea prin mandatar
La antecontract și la notar semnează persoana împuternicită, în limitele procurii. Plata se face în contul indicat în contract.
Predarea cheilor
Preluăm cheile și facem predarea către cumpărător, cu proces-verbal și indexurile contoarelor.

Informații generale, verificate la 29.09.2026. Confirmă cu notarul pentru situația ta.

Moștenire

Un imobil moștenit se poate vinde după dezbaterea succesiunii și intabularea moștenitorilor; la vânzare semnează toți moștenitorii. Îți spunem ce acte lipsesc și pregătim vânzarea în paralel cu procedura de la notar. Succesiunea, pe scurt

Vrei discreție

Putem începe fără anunț public: prezentăm locuința întâi cumpărătorilor din evidența biroului, cu vizionări programate doar după o discuție prealabilă.

Ce ne asumăm

Angajamentul Champions

  1. Răspundem la telefon non-stop.

  2. Raport săptămânal pentru vânzător, pe WhatsApp sau email: vizionări, feedback, oferte.

  3. Onorariul și ce include sunt scrise în contract de la început, fără costuri ascunse.

  4. Verificăm actele și sarcinile (extras CF) înainte de antecontract, împreună cu notarul.

Costuri și taxe

Ce plătește vânzătorul

  • Impozitul pe venitul din transfer: 3% din valoarea tranzacției pentru o locuință deținută cel mult 3 ani, 1% peste 3 ani. Îl reține notarul.
  • Onorariul agenției, scris în contract de la început, cu tot ce include.
  • Actele pe care le aduci la notar, de exemplu certificatul de atestare fiscală de la primărie și certificatul energetic.
  • Onorariul notarial și tariful ANCPI pentru intabulare le plătește, de regulă, cumpărătorul.

Calculează costurile tranzacției

Florin Dragoslav

Cine se ocupă

Florin Dragoslav, Broker și proprietarul agenției

Răspund personal pentru fiecare vânzare făcută de echipa mea. Dacă ceva nu merge, cere la birou să vorbești cu mine.

Profilul lui Florin Toată echipa

Recenzii Google

Vocea Clienților

4,99 din 5, din 1.306 recenzii

  • 5 stele1.300
  • 4 stele3
  • 3 stele1
  • 2 stele1
  • 1 stea1

5 din 5 stele Octavian P.

Locuiesc in Londra de 10 ani, si am decis sa achizitionez un apartament in Brasov pentru a ma muta definitiv aici. Urmarind Starea Natiei si citind newsletter-urile domnului Dragos Patraru, acesta l-a recomandat pe domnul Florin Dragoslav intr-un newsletter, povestind despre un teren la Predelut pe care a reusit sa il vanda cu ajutorul d-lui Florin, spunand despre acesta ca este un adevarat profesionist, poate mai profesionist decat ar fi cazul. Mi-a inspirat incredere si am decis sa iau legatura cu dl Florin, am vorbit cu dansul si prin texte scrise si prin telefon, mi-a dat si cateva sfaturi de viata, iar pe mai departe m-a pus in legatura cu doamna Elena Bot, mana dreapta si cea mai calificata agenta pe serviciul destinat cumparatorilor, facand treaba de la "firul ierbii". Am avut o sedinta Zoom cu doamna Elena Bot, fiind disponibila sa avem aceasta sedinta chiar si la o ora tarzie pentru ea, ora Romaniei fiind 9-10 seara, eu fiind in Anglia la o ora mult mai decenta. Mi-a explicat toti pasii si tot procesul care ar avea loc in achizitionarea unei locuinte cu multa rabdare si mult profesionalism. Mi-a inspirat incredere si am decis sa inchei un contract cu dansa pe un termen de 45 de zile, timp in care ea s-abocupat de prospectarea pietei si absolut tot ce inseamna documentatie si programari de vizionari. Am ajuns in Brasov din Londra, si in doua zile am vizionat 18 apartamente impreuna cu doamna Elena, si chiar mi-a dat si sfaturi sau o parere care ar fi mai ok sau care ar fi asa si asa, dand si eu nota pentru acele apartamente dupa vizionare. Ce pot spune e ca m-a ajutat enorm si si-a facut treaba foarte bine si cu mult profesionalism pana am ajuns la alegerea finala a apartamentului din cele toate 18 vizionate, fiind o alegere destul de grea. O recomand cu multa caldura si sinceritate. Pe langa profesionalism, dispune si de multa rabdare, implicare si amabilitate. De asemenea, ii multumesc si domnului Florin Dragoslav pentru scurta discutie cu dumnealui, povestea lui de viata spusa cu sinceritate si sfatul dat in alegerea si decizia finala a apartamentului. Recomand cu incredere si pe doamna Elena Bot, dar si pe domnul Florin Dragoslav, si in general Remax Champions.
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim din suflet pentru această recenzie atât de detaliată și, mai ales, pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o într-o decizie atât de importantă: întoarcerea acasă, după 10 ani petrecuți la Londra, și alegerea unei locuințe în Brașov. ❤️ Ne bucură să știm că recomandarea lui Dragoș Pătraru v-a adus către Florin Dragoslav și, mai departe, către Elena Bot, alături de care ați parcurs efectiv întregul proces de cumpărare. 18 apartamente vizionate în doar două zile spun multe despre intensitatea căutării 😊, dar și despre cât de important este ca un cumpărător să aibă alături un consultant care îi înțelege criteriile și îi oferă o perspectivă sinceră asupra fiecărei proprietăți. De la întâlnirea inițială pe Zoom, prospectarea pieței și organizarea vizionărilor, până la verificarea documentației și alegerea finală, ne bucurăm că Elena v-a oferit răbdarea, implicarea și profesionalismul de care aveați nevoie. Apreciem în mod deosebit și cuvintele adresate lui Florin Dragoslav. Uneori, dincolo de cifre, suprafețe și caracteristicile unei proprietăți, o discuție sinceră la momentul potrivit poate ajuta la clarificarea unei decizii importante. Pentru noi, faptul că la finalul unui asemenea parcurs ne recomandați cu încredere pe Elena Bot, Florin Dragoslav și întreaga echipă REMAX Champions reprezintă o apreciere deosebită. 🙏 Vă mulțumim că ne-ați ales să vă fim alături la întoarcerea acasă și vă dorim să vă bucurați mulți ani de apartamentul ales și de noul capitol început în Brașov! 🏡❤️ Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

5 din 5 stele Itsybitsy S.

Profesionalism, seriozitate. Domnul Iulian Radu este un profesionist atent la detalii, la cerințele și nevoile clientului. A făcut ca întreg procesul de cumpărare sa fie ușor, respectând dorințele mele și ale vânzătorului. A fost o colaborare foarte plăcută, și îl recomand cu căldură
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim frumos pentru recomandare și pentru aprecierea acordată lui Iulian Radu! 🙏❤️ Ne bucurăm să aflăm că profesionalismul, seriozitatea și atenția lui Iulian la nevoile dumneavoastră au făcut ca întregul proces de cumpărare să fie unul ușor și plăcut. Apreciem în mod special faptul că ați remarcat modul în care a reușit să țină cont atât de dorințele cumpărătorului, cât și de cele ale vânzătorului. Într-o tranzacție imobiliară, capacitatea de a facilita comunicarea și de a găsi soluții echilibrate pentru toate părțile este esențială pentru o colaborare reușită. Vă mulțumim pentru încrederea acordată lui Iulian Radu și echipei REMAX Champions și vă dorim să vă bucurați din plin de noua proprietate! 🏡✨ Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

5 din 5 stele MIHAELA D.

O recomand cu toată căldura și încrederea pe Elena de la RE/MAX! Colaborarea cu ea a fost o experiență de 5 stele de la prima discuție și până la semnarea actelor. Îmi doream un apartament cu 3 camere în cartierul Răcădău – o zonă foarte căutată și deloc ușoară din punct de vedere al pieței imobiliare.Elena a dat dovadă de un profesionalism impecabil, o cunoaștere excelentă a pieței locale și o răbdare remarcabilă. Un aspect care m-a impresionat în mod deosebit a fost atenția ei față de confortul meu: s-a oferit să îmi asigure transportul la toate vizionările, transformând întregul proces de căutare într-o experiență extrem de comodă și lipsită de stres. Nu a încercat doar „să vândă”, ci a înțeles exact nevoile mele, selectând doar opțiuni relevante.Datorită implicării ei, am găsit apartamentul perfect, într-o zonă minunată. Dacă aveți nevoie de un agent imobiliar dedicat, etic și extrem de eficient în Brașov, Elena este, fără îndoială, cea mai bună alegere! Mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul!
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim din suflet pentru această recenzie atât de frumoasă și pentru cele 5 stele acordate colaborării cu Elena Bot! ❤️ Ne bucurăm enorm că Elena v-a fost alături de la prima discuție și până la semnarea actelor și că, într-o căutare atât de specifică precum cea pentru un apartament cu 3 camere în Răcădău, a reușit să înțeleagă exact ce vă doriți și să selecteze doar proprietățile cu adevărat relevante. Apreciem în mod deosebit faptul că ați remarcat nu doar cunoașterea pieței imobiliare din Brașov și profesionalismul ei, ci și grija pentru experiența dumneavoastră pe parcursul căutării. Disponibilitatea de a vă asigura transportul la vizionări spune foarte mult despre modul în care Elena înțelege să fie alături de client: nu doar pentru a încheia o tranzacție, ci pentru a face întregul proces cât mai simplu și lipsit de stres. Iar faptul că la final ați găsit apartamentul potrivit pentru dumneavoastră este rezultatul pe care ni-l dorim în fiecare colaborare. 🏡 Vă mulțumim pentru încredere, pentru recomandarea făcută cu atâta căldură și vă dorim să vă bucurați mulți ani de noua locuință din Răcădău! ❤️ Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

5 din 5 stele Nicola F.

Fiind stabilit în străinătate și având nevoie de o agenție imobiliară care să mă ajute cu vânzarea sau închirierea apartamentului, am apelat la REMAX, unde am descoperit că nu doar își fac meseria, ci pun și suflet în ceea ce fac. Aici am cunoscut-o pe Stefania, care m-a întrebat încă de la început ce îmi doresc: să vând sau să închiriez? Sincer, eram indecis. După o lungă conversație, cu multe întrebări din partea mea și răspunsuri din partea ei, am decis să fac o fugă până la Brașov pentru a vorbi personal și a-i prezenta apartamentul. La întâlnirea noastră am găsit răspunsuri, explicații și soluții pentru tot ceea ce am întrebat. Am plecat de acolo cu încrederea că apartamentul meu este pe mâini bune și am decis să îl vând, iar Stefania s-a ocupat de tot ceea ce a fost nevoie. Pentru mine, cea mai importantă calitate a ei nu a fost doar profesionalismul, ci faptul că am putut să am încredere în ea. Iar în astfel de momente, încrederea valorează foarte mult. O recomand cu toată căldura și cu mare drag oricui are nevoie de un om serios, implicat și de încredere. Îți mulțumesc pentru tot.
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim din suflet pentru această recenzie atât de personală și pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o! 🙏 Pentru un proprietar aflat în străinătate, decizia de a încredința cuiva vânzarea unui apartament presupune mai mult decât alegerea unei agenții imobiliare. Presupune, înainte de toate, încredere. Ne bucurăm enorm că ați găsit-o în colaborarea cu Ștefania Georgescu. Apreciem în mod deosebit faptul că Ștefania nu a pornit de la ideea de a vă propune pur și simplu o vânzare sau o închiriere, ci de la a înțelege ce vă doriți, de a răspunde întrebărilor și de a vă oferi informațiile necesare pentru ca dumneavoastră să puteți lua decizia potrivită. Iar cuvintele „am plecat cu încrederea că apartamentul meu este pe mâini bune” reprezintă, pentru noi, una dintre cele mai valoroase aprecieri pe care le putem primi. ❤️ Vă mulțumim pentru recomandare, pentru încrederea acordată Ștefaniei și pentru că ați ales REMAX Champions să vă reprezinte în vânzarea proprietății dumneavoastră din Brașov! Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

5 din 5 stele Alex M.

Am lucrat cu Iulian Radu timp de aproape șase luni la o tranzacție de vânzare care a început foarte simplu, dar care, pe parcurs, a devenit mult mai complexă decât anticipasem. Am avut câteva tentative care nu s-au concretizat și, la un moment dat, părea că vânzarea va dura mult mai mult decât estimasem inițial. Cu toate acestea, pe tot parcursul procesului, energia și entuziasmul lui Iulian nu au scăzut niciodată. Iulian s-a dovedit a fi extrem de răbdător, perseverent și descurcăreț, găsind soluții atunci când au apărut situații neprevăzute. În mai multe rânduri, a fost dispus să se implice și să ne ajute cu lucruri care depășeau responsabilitățile sale obișnuite, ceea ce am apreciat foarte mult. Din experiența mea, probabil că nu există agentul imobiliar „perfect”, dar Iulian este cât se poate de aproape. Îl recomand cu toată încrederea.
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim din suflet pentru această recenzie atât de sinceră și pentru încrederea acordată pe parcursul unei colaborări de aproape șase luni! 🙏 Uneori, adevărata valoare a unui agent imobiliar se vede nu atunci când tranzacția este simplă, ci atunci când apar obstacole, încercări nereușite și situații neprevăzute. Ne bucurăm enorm că Iulian Radu a rămas la fel de implicat, perseverent și optimist până la final, căutând permanent soluții și fiind alături de dumneavoastră inclusiv dincolo de responsabilitățile obișnuite. Iar cuvintele dumneavoastră, că „probabil nu există agentul imobiliar perfect, dar Iulian este cât se poate de aproape”, reprezintă o apreciere extraordinară și spune foarte mult despre relația de încredere construită în aceste luni. Vă mulțumim pentru răbdare, pentru încrederea în Iulian și în REMAX Champions și, mai ales, pentru recomandarea făcută din propria experiență! ❤️ Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

5 din 5 stele Dan P.

Am avut o experiență foarte bună colaborând cu Iulian Radu, atât pentru vânzarea unui imobil, cât și pentru achiziționarea altuia. Este un agent imobiliar punctual, foarte bine organizat și, mai ales, profesionist în adevăratul sens al cuvântului. A fost atent la detalii, comunicarea a fost foarte bună, iar întregul proces s-a desfășurat într-un mod clar și eficient. Am apreciat seriozitatea, implicarea și faptul că a fost mereu prezent atunci când a fost nevoie. Recomand cu încredere colaborarea cu Iulian Radu oricărei persoane care își dorește un profesionist pe care se poate baza.
Vezi răspunsul agenției
Vă mulțumim din suflet pentru această recenzie atât de frumoasă și pentru încrederea acordată! 🙏 Ne bucurăm enorm că Iulian Radu v-a fost alături în ambele etape importante: atât la vânzarea unui imobil, cât și la achiziția unei noi proprietăți. Faptul că ați ales să continuați colaborarea cu el este, pentru noi, una dintre cele mai valoroase confirmări ale unui serviciu imobiliar făcut bine. Punctualitatea, organizarea, atenția la detalii și comunicarea transparentă sunt esențiale atunci când un agent imobiliar gestionează decizii atât de importante pentru client. Ne bucurăm că Iulian v-a oferit siguranță și sprijin pe întreg parcursul celor două tranzacții. Vă mulțumim pentru recomandare și, mai ales, pentru încrederea de a ne alege de două ori! ❤️ Cu drag, Echipa REMAX Champions Agenție Imobiliară Brașov 🏡✨

Vezi toate recenziileVezi recenziile pe Google (se deschide într-o filă nouă)Lasă o recenzie pe Google (se deschide într-o filă nouă)

Aici sunt doar recenziile care vorbesc despre o vânzare. Toate recenziile sunt la „Vezi toate recenziile”.

Recenziile provin din profilul nostru Google. Le afișăm pe toate, fără selecție. Google nu verifică dacă autorul a fost client; noi nu modificăm textele. Date preluate din profilul Google la 29 septembrie 2026.

Pe scurt

Întrebări despre vânzare

Cât valorează locuința mea?

Îți dăm un interval, nu o cifră promisă. Îl argumentăm cu prețurile cerute în zonă, cu proprietăți comparabile și cu volumele de tranzacții ANCPI; ținem cont că prețurile cerute sunt de regulă peste cele semnate.

Ce acte îmi trebuie?

De regulă: actul de proprietate, extrasul de carte funciară, documentația cadastrală, certificatul energetic și certificatul de atestare fiscală de la primărie, pe care îl cere notarul. Lista exactă depinde de istoricul proprietății; o facem la prima discuție. Extrasul de carte funciară

Cât impozit plătesc la vânzare?

3% din valoarea tranzacției dacă ai deținut locuința cel mult 3 ani, 1% dacă ai deținut-o mai mult. Notarul îl reține la semnare; baza de calcul e prețul din act sau valoarea din grila notarială, dacă aceasta e mai mare. Calculează costurile

Pot vinde fără să vin în țară?

Da, de regulă prin procură specială autentică, dată unei persoane de încredere. Confirmă forma procurii cu notarul din România înainte să o semnezi. Vinzi de la distanță

Cât e onorariul și ce include?

Onorariul și lista serviciilor incluse sunt scrise în contract, înainte de promovare: evaluare, fotografii, promovare, vizionări, raport săptămânal, negociere, coordonarea cu notarul. Nu publicăm procente pe site; le discutăm la prima întâlnire, în scris.

De ce exclusivitate și cât durează?

Exclusivitatea înseamnă o singură agenție care răspunde pentru vânzare: un singur preț public, un singur plan de promovare, un singur raport. Durata și condițiile de încetare sunt scrise în contract. Exclusivitatea, pe scurt

În cât timp se vinde?

Depinde de preț, zonă și moment. Nu promitem un termen; îți arătăm datele pieței, iar după primele săptămâni îți spunem ce arată vizionările și ofertele.

Ce înseamnă antecontractul și avansul?

Antecontractul e promisiunea că semnați vânzarea la un preț și într-un termen stabilite; de obicei se plătește un avans. Înainte de antecontract verificăm cu notarul actele și sarcinile, iar clauzele de avans, termen și penalități le citim împreună. Antecontractul, pe scurt

Am nevoie de certificat energetic?

Da, certificatul de performanță energetică e obligatoriu la vânzare și se face de un auditor energetic atestat; clasa energetică apare și în anunț. Dacă nu îl ai, îl programăm la pasul de pregătire. Certificatul energetic

Hai să vorbim

Programează evaluarea

Spune-ne cum te cheamă, cum te găsim și unde e locuința. La telefon răspundem non-stop: +40 772 064 329.

Din România (07xx xxx xxx) sau din străinătate, cu prefixul țării (+44 ...).

Te sunăm de la +40 772 064 329 în cel mai scurt timp.
Sună WhatsApp (se deschide într-o filă nouă) Contactează-ne

Spune-ne ce ai observat: o greșeală, ceva neclar, o idee. Poți rămâne anonim.

Îl citește echipa REMAX Champions.

Folosim feedbackul ca să îmbunătățim site-ul. Numele și telefonul sunt opționale; le folosim doar ca să-ți răspundem. Detalii în Politica de confidențialitate.